Au rămas şapte zile până la nominalizările Premiilor Gopo

Au mai rămas şapte zile până la anunţarea nominalizărilor la cea de-a treia ediţie a Premiilor Gopo – Premiile industriei de film din România. 11 lung metraje şi 27 de scurt metraje de ficţiune, 11 documentare şi 43 de producţii cu participare europeană distribuite pe marile ecrane din România în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2008 se află în cursa pentru intrarea în etapa finală a Premiilor. Peste 400 de profesionişti ai industriei cinematografice din România îi vor alege prin vot secret pe cei care vor pleca acasă pe 2 martie cu câte o statuetă Gopo.

Din competiţia pentru nominalizare nu lipsesc titlurile autohtone care au făcut furori în 2008: scurt metrajele câştigătoare la Cannes şi Berlin, Megatron (r. Marian Crişan), respectiv O zi bună de plajă (r. Bogdan Mustaţă), filmul lui Radu Muntean prezentat în secţiunea Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de Film de la Cannes, Boogie, propunerea României pentru Premiile Oscar, Restul e tăcere, regizat de Nae Caranfil, Elevator, cel mai bine primit film independent românesc al ultimilor ani, Nunta mută, lung metrajul de debut al lui Horaţiu Mălăele, Supravieţuitorul lui Sergiu Nicolaescu, hitul românesc de box-office al anului 2008.

Printre filmele care luptă pentru nominalizarea la Premiul Gopo pentru Cel mai bun film documentar se numără cunoscutele Podul de flori (r. Thomas Ciulei),Constantin şi Elena (r. Andrei Dăscălescu), câştigător al Premiului pentru Debut la prestigiosul IDFA (Festivalul de Film Documentar de la Amsterdam),Ciobanul Zburător, premiat cu Menţiunea Specială a secţiunii Leopards of Tomorrow în cadrul Festivalului de la Locarno, Testimonial (r. Răzvan Georgescu), Luni, filmul necenzurat al lui Marian Crişan care prezintă o zi din viaţa lui Tudor Sişu, Nunţi, muzici şi casete video (r. Tudor Giurgiu) şi Apocalipsa după şoferi (r. Alexandru Solomon).

Regizorul Laurenţiu Damian, actriţa Maria Popistaşu, criticii de film Magda Mihăilescu şi Laurenţiu Brătan şi directorul de imagine Florin Mihăilescu vor alege câte maximum patru nominalizări pentru fiecare categorie competitivă a Premiilor, urmând ca, pe parcursul lunii februarie, realizatorii şi criticii de film din România să îi aleagă pe marii câştigători.

Nici juriul de critici care va face nominalizările la categoria Cel mai bun film european nu va avea o misiune uşoară: în preselecţie intră câştigătorul Palme d’Or în 2008, În clasă (r. Laurent Cantet, Franţa, 2008); câştigătorul Premiului Juriului la Cannes în 2007, Persepolis (r. Marjane Satrapi, 2007), câştigătorul Palme d’Or pentru Cea mai bună regie, Scafandrul şi scoica (r. Julian Schnabel); filmul lui Gus van Sant, Paranoid Park; De partea cealaltă, filmul lui Fatih Akin selecţionat în competiţia Festivalului de Film de la Berlin; Remuşcare, laureatul Oscarului pentru Cel mai bun film străin în 2008; cel mai recent film al lui Jiri Menzel, În slujba regelui Angliei sunt numai câteva dintre cele 43 de titluri dintre care criticii Tudor Caranfil, Viorica Bucur, Ştefan Dobroiu, Alexandra Olivotto şi Florin Barbu vor alege cele patru titluri nominalizate la Gopo. De pe listă nu lipsesc nici titluri cum ar fi 007: Quantum of Solace / Partea lui de consolare, o co-producţie SUA-Marea Britanie sau Fantomele lui Goya, cea mai recentă peliculă semnată Milos Forman.

Nominalizările la cea de-a treia ediţii a Galei Premiilor Gopo vor fi făcute publice în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc luni, 2 februarie 2009, începând cu ora 11:00, la ceainăria Cărtureşti.

Premiile Gopo sunt organizate de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Evenimentul este susţinut de Radio Guerilla şi Cărtureşti.

Parteneri media: 24 FUN, Tabu, Cotidianul, Ring, Observator Cultural, HBO, Monopoly Media, Zoom TV, Boom Advertising, Cineuropa.org, Hotnews.ro, Cinemagia.ro, Metropotam.ro, Port.ro, Cinefan.ro, Acasa.ro, Hboclub.ro