Regizorul Laurențiu Damian primește Premiul pentru întreaga activitate la Premiile Gopo 2026

Laurențiu Damian va fi distins cu un Premiu Gopo pentru întreaga sa activitate în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026, dar și pentru formarea mai multor generații de cineaști din România. Premiul îi va fi înmânat luni, 4 mai, la București, în cadrul evenimentului aniversar care marchează a 20-a ediție a Premiilor Gopo.

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, Laurențiu Damian a început să realizeze filme documentare la finalul anilor ’70. Printre primele titluri se numără Dezrădăcinare (1978), distins cu Premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Cracovia, și Ciné-verité (1980), recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Costinești. A urmat o filmografie prolifică dedicată documentarului, cu titluri ce i-au adus premii naționale și internaționale, cum ar fi: Pe unde am fost și am colindat (1982), Maria Tănase (1990), Eminescu – truda întru cuvânt (1993), Călușarii (2002) sau Faust – Drumul clipei (2008), distins cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de Artă de la Telč.

Activitatea sa de regizor include și filme de ficțiune prezente în circuitul internațional de festivaluri, precum Rămînerea (1991), proiectat în secțiunea Panorama a Festivalului Internațional de Film de la Berlin și Drumul câinilor (1992), selecționat la Festivalul de Film de la Cottbus.

În paralel cu activitatea de regizor și scenarist, Laurențiu Damian a avut o lungă carieră dedicată învățământul universitar, în cadrul UNATC „I.L. Caragiale” din București, unde a fost de-a lungul timpului profesor, prorector și președinte de senat. Aici a contribuit la formarea mai multor generații de regizori ai noului cinema românesc, printre care se numără Hanno Hofer, Cristian Mungiu, Călin Peter Netzer, Cristian Nemescu și Tudor Giurgiu. În 2003, a devenit doctor „Magna cum Laudae” în cinematografie şi media. 

Activitatea lui Laurențiu Damian se extinde și în zona publicisticii. În 2003 publică volumul Filmul documentar. Despre documentar… încă ceva în plus (Editura Tehnică), pentru care primește, în același an, Premiul UCIN pentru carte de film.

În 2018 apare volumul Sala de cinema (Editura Pro Cultura), scris împreună cu arhitectele Mihaela Pelteacu și Daniela Puia – o călătorie documentată prin Bucureștiul sălilor de cinema istorice, într-un demers de a articula interesul constant al cineaștilor pentru aceste spații. Într-un interviu acordat Aarc.ro pe tema acestui volum, Damian afirma:

Damian este o personalitate pregnantă în viața instituțională a cinematografiei din România, fiind președintele UCIN (Adunarea generala a Uniunii Cineaștilor din România), ales în anul 2013. Este de asemenea membru al Academiei Europene de Film

Unul dintre rolurile din care a sedimentat semnificativ relevanța socială a documentarului a fost cel de director (între 1998 și 2025) al Studioului Video Art aflat în structura Ministerului Culturii. Filmele realizate aici au contribuit la promovarea imaginii de țară de către Institutul Cultural Român sau Ministerul de Externe, în susținerea dosarelor UNESCO. 

Prin Premiul pentru întreaga activitate, Premiile Gopo marchează contribuția esențială a lui Laurențiu Damian – instituțională, ca autor de film și ca pedagog – la consolidarea genului documentar și la succesele notabile ale cinematografiei românești din ultimii 20 de ani.

Premiul pentru întreaga activitate de anul acesta este oferit de către Primăria Sectorului 2 prin Centrul Cultural Mihai Eminescu. 

***

Gala Premiilor Gopo 2026 este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Film și Cultură Urbană, finanțată de Ministerul Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 si Centrul Cultural Mihai Eminescu, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara, Babel Communications și Teatrul Național București.

Sponsori principali: Apa Nova București – o companie Veolia, Adrem, Banca Transilvania, Cellini, Promenada Mall, Nepi Rockcastle

Sponsori: Vodafone, Pepsi, Aqua Carpatica, Conceptual Lab by Theo Nissim

Parteneri: Jidvei, BlackCab, Corinthia, Control, Domeniile Sâmburești, Piața 9, Impact Hub Bucharest, Delicatera, Ginissima, Consiglieri, Mobexpert, TheStorialist

Servicii profesionale: PwC 

Parteneri media principali: PRO TV, Voyo, Pro Cinema

Parteneri Media: Rock FM, RFI România, Agerpres, Films in Frame, IQads, SMARK, A List Magazine, Hotnews.ro, Zile și Nopți 

Partener de monitorizare: mediaTRUST România

Rămâneți la curent cu toate noutățile Premiilor Gopo pe: WebsiteFacebookInstagram