Rodica Mandache va fi distinsă cu Premiul pentru Întreaga Carieră la Premiile Gopo 2024
„Rodica Mandache are mult curaj să-şi privească în suflet şi în asta constă marea artă a transfigurării. Punând în rol mai tot sau cât mai mult din ce-i compune fiinţa. De unde şi adevărul scenic pe care în aceste cazuri îl putem atât de greu despărţi de adevărul vieţii”, Doina Papp în Adevărul.ro
Cariera de peste șase decenii a actriței Rodica Mandache va fi recompensată cu Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor Gopo, care are loc pe 29 aprilie la Teatrul Național I.L Caragiale din București.
Născută la Iași, pe 13 aprilie 1943, a urmat studiile teatrale în București, absolvind Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale, promoţia 1964, clasa profesorilor Octavian Cotescu și Pop Marțian.
În anul 1963, debutează pe marele ecran în comedia Un surâs în plină vară (r. Geo Saizescu), alături de Sebastian Papaiani, Florina Luican și Dem Rădulescu. Alături de Sebastian Papaiani o întâlnim și în Eu, tu şi Ovidiu (r. Geo Saizescu, 1977), în rolul Corneliei. În 1976, obține un rol în filmul Povestea dragostei regizat de Ion Popescu Gopo, în care a jucat alături de Eugenia Popovici, Mircea Bogdan și Marian Stanciu. Urmează Iarba verde de acasă (1977), debutul regizoral în lungmetrajul de ficţiune al lui Stere Gulea, apoi în comedia Iarna bobocilor (1977), în regia lui Mircea Moldovan. În filmele lui Sergiu Nicolaescu se remarcă în comedia Nea Mărin miliardar (1978), în rolul reporterei belgiene, iar în 1981 în lungmetrajul Înghiţitorul de săbii regizat de Alexa Visarion, alături Mircea Albulescu, George Constantin, Victor Rebengiuc și Ştefan Iordache, unde o joacă pe Vetuța.
În 1982, o vedem pe marile ecrane în rolul Serafica din comedia Buletin de Bucureşti, în regia lui Virgil Calotescu, alături de Mircea Diaconu și Catrinel Dumitrescu, iar în 1985, ,,cu o Rodica Mandache „autrement coiffee!”, la propriu și la figurat, pe post de mică mare maestră a combinațiilor matrimoniale” (Eva Sîrbu în Cinema nr. 11, 1985) – în filmul Căsătorie cu repetiţie, care continuă peripeţiile personajelor din Buletin de Bucureşti.
După căderea comunismului, joacă în Telefonul (r. Elisabeta Bostan, 1991), alături de Mircea Diaconu și Carmen Galin. A urmat lungmetrajul Somnul insulei (1993), adaptare a romanului Al doilea mesager de Bujor Nedelcovici, film recompensat cu Premiul special al juriului Makhila de argint (Aracho, 1994).
Printre cele mai recente roluri pe marile ecrane se numără Puzzle (r. Andrei Zincă, 2012), unde joacă alături de actorii Dan Nuţu, Adrian Titieni și Ioana Pavelescu. În 2020, joacă alături de István Téglás, Mădălina Craiu și Andi Vasluianu în filmul Luca, în regia lui Horațiu Mălăele. Pentru rolul Floarea Platicii, din acest film, Rodica Mandache a obținut din partea Uniunii Cineaștilor din România Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar. Cel mai recent rol al său pe marile ecrane a fost în #dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac, 2020), film care a obținut numeroase premii naționale (Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut la TIFF, 2021) și internaționale.
Rodica Mandache a fost una dintre cele mai iubite actrițe ale Teatrului Național din București și Teatrului Odeon, unde a jucat în numeroase spectacole. În teatru, unul dintre rolurile sale de referinţă este Maria Panait (Doruleţ), din adaptarea pentru televiziune a piesei lui Tudor Mușatescu, Visul unei nopţi de iarnă, în care a jucat alături de Florin Piersic. De-a lungul carierei sale excepționale, a jucat în spectacole regizate de Radu Afrim, Alexandru Dabija sau Dinu Cernescu.
Contribuția Rodicăi Mandache adusă teatrului și filmului românesc a fost recompensată, de-a lungul vremii, cu numeroase distincții. Printre acestea se numără Premiul Uniter pentru întreaga activitate (2020), Premiul onorific de popularitate pentru rolul din spectacolul Trei generaţii la Festivalul Internaţional de Dramaturgie Contemporană din Braşov (2017), Premiul Confidenţial pentru spectacolul Un tramvai numit dorinţă (r. Dinu Cernescu, 2013), Premiul pentru întreaga activitate la Premiile Municipiului București pentru Artă și Cultură, secțiunea Artele Spectacolului (2009), Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru Adel din joi.megaJoy (r. Radu Afrim, 2007).
Premiul pentru Întreaga Carieră, oferit de Apa Nova – o companie Veolia, va fi înmânat actriței Rodica Mandache în cadrul Galei Premiilor Gopo 2024. Evenimentul va avea loc pe 29 aprilie și va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și pe premiilegopo.ro.
Lista completă a nominalizărilor este disponibilă online și poate fi consultată pe website-ul evenimentului: https://premiilegopo.ro/nominalizari