Gala Premiilor Gopo 2017 | Ediția a XI-a | în direct la TVR 2
Cea de-a XI-a ediție a Premiilor Gopo, eveniment care răsplătește anual performanța în cinematografia românească, va avea loc marți, 21 martie 2017, în Sala Mare a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.
Pentru al doilea an consecutiv, amfitrionul galei va fi cunoscutul actor Alexandru Bogdan.
Postul național de televiziune, TVR 2, va difuza, în direct, începând cu ora 20.00, sosirea invitaților pe covorul roșu, iar de la ora 20:40 ceremonia de decernare a premiilor.
Gala Premiilor Gopo va fi transmisă în direct și la Radio România Cultural, dar și online pe www.premiilegopo.ro.
Alexandru Bogdan, născut pe 24 ianuarie 1986, la Târgu-Ocna, a urmat cursurile Universității Hyperion, secția Actorie, apoi a absolvit Regie teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” unde, de asemenea, a terminat și un master în actorie. A debutat în 2006, la Teatrul Odeon, în piesa „E doar sfârșitul lumii”, în regia lui Radu Afrim.
Alexandru Bogdan este cunoscut și pentru aparițiile sale TV în calitate de prezentator al emisiunii „Cronica Cârcotașilor” și rolurile interpretate în serialul „Mondenii”.
Printre actorii care se vor urca pe scena Premiilor Gopo pentru a înmâna mult-râvnitele statuete îi amintim pe Victor Rebengiuc, Dana Dogaru, Marian Râlea, Diana Cavallioti, Ana Ularu, Raluca Aprodu sau Tudor Istodor.
Pe lângă cele mai aşteptate trofee ale serii (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor), din programul galei nu vor lipsi Premiul pentru Întreaga Carieră – oferit actorului Ion Dichiseanu, Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate – acordat actorului Valentin Uritescu.
Vă reamintim că la această ediție a Galei Premiilor Gopo, pelicula „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, a obținut 16 nominalizări la 13 categorii, urmat de filmul „Câini”, debutul lui Bogdan Mirică (13 nominalizări), „Inimi cicatrizate”, regia Radu Jude, cu 12 nominalizări.
Gala Premiilor Gopo 2017 – ediția a 11-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinulCentrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.
Cu sprijinul:Centrul Național al Cinematografiei, Teatrul Național, Ministerul Culturii, Babel Communications
Co-producători:TVR 2 și Radio România
Sponsori principali: Banca Transilvania, Audi România, Apa Nova București, Carrefour România
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, MAC
Parteneri : IQOS, Empire, Melkior, Evidence, Intercontinental, Prosecco Bar, Nomad
Servicii profesionale furnizate de: PwC Romania
Partener de monitorizare: mediaTrust
Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Cinemap, News.ro, Viva, Unica, A List Magazine, Cinemagia, All About Romanian Cinema, Cinefan, Scena 9, Ziarul Metropolis, Bucharest City App, Cinepub, Liternet