Nume: | Corneliu Porumboiu |
Locul naşterii: | Vaslui, Romania |
Data naşterii: | 30.11.1974 |
Ocupaţie: | Regizor |
Biografie
A studiat mai întâi management, apoi a trecut la Regie Film (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București), absolvind facultatea în 2003. După o serie de filme de scurt și mediu metraj foarte bine primite la festivaluri din țară și străinătate (Pe aripile vinului, Călătorie la oraș, Visul lui Liviu), a debutat în lungmetraj cu A fost sau n-a fost? (2006). Filmul, realizat din fonduri independente, a avut premiera mondială la Cannes, de unde s-a întors cu „Caméra d’Or” (cel mai important premiu pentru un debutant) și cu premiul de distribuție „Label Europa Cinémas”, începând astfel o frumoasă carieră internațională.
Al doilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, Polițist, adjectiv, a fost selecționat și el la Cannes, în secțiunea „Un Certain Regard”.