„Crulic – Drumul spre dincolo” spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ținut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla în capitala Poloniei, și abandonat de toată lumea până la moartea survenită în urma grevei foamei. Ministrul de Externe al României la vremea respectivă, Adrian Cioroianu, și-a prezentat demisia, în timp ce, în Polonia, trei doctori sunt încă judecați pentru moartea lui Crulic. Filmul povestește însă drama cu un umor proaspăt care te face să râzi și să plângi în același timp.
Narat de Vlad Ivanov (Polițist, adjectiv; 4 luni, 3 saptămâni, 2 zile; Principii de viață), Crulic – Drumul spre dincolo a primit Crystal Award (Grand Prix) la Annecy International Animation Film Festival, cel mai mare festival de animație, distincție echivalentă unui Oscar pentru animație, dar și multe premii în alte festivaluri, printre care: Premiul Special al Juriului Drepturilor Omului la Istanbul IFF, Marele Premiu la Gdansk Doc Film Festival, Premiul Special al Juriului la Gdynia Film Festival, Premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Animator (Poznan), Premiul Festivalului (Sopot), Premiul pentru cel mai bun Regizor la festivalul Mlodzi I Film, Cabrito de Plata – Cel mai bun film de lungmetraj la Monterrey (Mexic), Premiul Special al Juriului (Siver Dolphin) la Festroia, Cel mai bun film la Milwaukee Film Festival, Premiul Special al Juriului la Se-Ma-For Film Festival, SILVER PUMA Award pentru cel mai bun regizor FICUNAM – Mexic, Premiul publicului FICUNAM – Mexic.
Filmul obținuse în 2011 Mențiunea Specială Don Quijote la Locarno, Amnesty Award, la Festivalul CPH DOX din Copenhaga, premiul special al Juriului Festivalului Internațional de Film de la Varșovia. La Cottbus (Germania) i-a fost acordată Mențiunea specială a juriului internațional și Premiul ecumenic Silver Eye Award, la Jihlava (Cehia), dar și Premiul pentru cel mai bun documentar românesc, oferit în cadrul celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Film Documentar Astra, de la Sibiu.
2011
73
Aparte Film
Sandrine Bonnaire
Nominalizare |
||
PIOTR WITKOWSKI, SEBASTIAN WŁODARCZYK - CRULIC |
Câștigător |
|
PIOTR DZIUBEK - CRULIC |
Câștigător |