Premiu Special Radu Cosașu – Gopo 2020
Remarcabil scriitor, gazetar sportiv și de film, Radu Cosașu s-a născut pe 29 octombrie 1930, în Bacău, într-o familie din mica burghezie evreiască (numele său originar fiind Oscar Rohrlich). Radu Cosașu și-a manifestat talentul literar încă înainte de a împlini 20 de ani, debutând în Revista Elevilor la finalul anilor ‘40, după absolvirea liceului la București.
A urmat un an de studii la Facultatea de Litere (1948-1949), apoi a fost recrutat pentru Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1952-1953). Originile evreiești și convingerile ideologice l-au adus pe tânărul Radu Cosașu în atenția Securității încă de la începutul anilor ‘50, când unul dintre unchii săi a fost acuzat de spionaj după ce a emigrat din România, și a culminat cu concedierea sa din funcția de corespondent special al Scânteii tineretului, după ce și-a făcut publică opinia despre Revoluția din Ungaria, lansând teoria „adevărului integral” la Congresul Tinerilor Scriitori prin care susținea că misiunea scriitorilor nu este aceea de a ascunde neîmplinirile și greșelile procesului de construcție a socialismului, ci de a le dezvălui. După 12 ani de „șomaj ideologic”, Radu Cosașu a revenit în presă în 1968, ca redactor al revistei Cinema, unde a și lucrat până în 1987, iar în 1972 a publicat volumul intitulat „Viața în filmele de cinema”. De-a lungul activității sale profesionale, a dedicat nenumărate materiale cinemaului în rubricile sale din România literară, Dilema și Dilema veche, și a semnat scenariul producției regizate de Lucian Bratu, ce îi are ca protagoniști pe Margareta Pâslaru și Ștefan Iordache, „Un film cu o fată fermecătoare” (1967).
„Maimuțele personale”, lansat în 1968, este volumul de proză satirică cu care Radu Cosașu s-a afirmat în lumea literară, urmat în perioada 1973-1989 de ciclul de nuvele, în şase volume, intitulat „Supravieţuiri”, reeditat după 1989. Radu Cosașu este autorul a peste 20 de volume în care a adunat articole și eseuri, nuvele autobiografice sau piese de teatru, și a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei (1975), Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1989), Premiul Naţional pentru Literatură (2007) și cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei „Ioan Chirilă” (2010).