Actorul Constantin Drăgănescu și cascadorul Paul Fister, omagiați la Gala Premiilor Gopo 2016

În cadrul celei de-a zecea ediții a Galei Premiilor Gopo, actorul Constantin Drăgănescu va fi omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate, iar actorul și cascadorul Paul Fister cu Premiul Special.

 

Născut în anul 1936 la Constanța (pe 27 septembrie va împlini 80 de ani), Constantin Drăgănescu a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1961 (secția actorie, clasa George Dem Loghin) și are în spate o carieră de peste patruzeci de ani, din filmografia lui nelipsind, pe lângă producțiile de cinema, filmele de televiziune și scurtmetrajele.

 

Constantin Drăgănescuși-a început cariera artistică pe scenele teatrelor din Constanța și Piatra Neamț pentru ca mai târziu să se angajeze la Teatrul Bulandra din București. În total, zece ani de teatru după care, în 1971, a venit și prima prezență pe marele ecran grație unui rol în filmul lui Manole Marcus, Puterea și adevărul. De altfel, de numele lui Manole Marcus s-a legat primul deceniu din cariera cinematografică a actorului, această primă experiență fiind urmată de alte două roluri în filmele acestuia, Departe de Tipperary(1973) și Actorul și sălbaticii (1975), precum și de un rol în ultimul lungmetraj pe care avea să-l facă Marcus, Marea sfidare (1989).

Anii ’80 – ’90 au adus o diversificare vizibilă în ceea ce privește regizorii cu care a colaborat actorul, în filmografia sa apărând titluri realizate de cei mai importanți autori români de înainte și de după Revoluție: regretații Lucian Bratu (Angela merge mai departe) și Alexandru Tatos (Secvențe, Secretul armei secrete), Mircea Daneliuc (Glissando,A unsprezecea poruncă), Lucian Pintilie (Balanța,Niki Ardelean, colonel în rezervă ), Nae Caranfil (È pericoloso sporgersi, Asfalt tango,Filantropica), Dan Pița (Omul zilei ) și Radu Mihăileanu (Trenul vieții, Concertul). Această listă impresionantă avea să fie completată în următoarele decenii cu filmele cineaștilor din noua generație: Cristi Puiu (Marfa și banii ), Sinișa Dragin (În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură), Călin Peter Netzer (Maria,Medalia de onoare), Cristian Nemescu (California Dreamin’) sau Tudor Cristian Jurgiu(Câinele japonez).Și nu în ultimul rând, Constantin Drăgănescu poate fi văzut în două dintre filmele nominalizate la Premiile Gopo 2016: Carmen, în regia lui Doru Nițescu, și Un etaj mai jos, în regia lui Radu Muntean.

 

Premiul pentru Întreaga Activitate este oferit de Apa Nova București.

 

Născut la data de 7 septembrie 1944, la Brașov, Paul Fister a devenit un cascador admirat de o întreagă breaslă. Cu plete albe până la umeri și mustață „pe oală”, Paul Fister amintește, mai degrabă, de un haiduc din vremuri demult apuse, decât de un locuitor al secolului XXI. Zeci de filme de acțiune, românești sau realizate în coproducție, semnate de regizori celebri, din toate generațiile, cele mai multe dintre ele făcute la Centrul de Producție Cinematografică Buftea (mai târziu, Studiourile Buftea, locul ce i-a fost casă și o a doua familie, o viață întreagă), îi conturează filmografia impresionantă din cinci decenii de carieră.

Paul Fistera fosto prezență permanentă în filmele lui Sergiu Nicolaescu, numele lui fiind legat de câteva dintre titlurile importante din filmografia regizorului, precum Un comisar acuză, Nemuritorii, Pentru patrie, Mircea, Coroana de foc și15. În paralel cu această colaborare, Paul Fister a avut apariții în ipostaza de actor și cascador în producții marca Gheorghe Vitanidis (Mușchetarul român, Colierul de turcoaze) și Mircea Moldovan (Pintea, Munții în flăcări), în două dintre cele trei filme din trilogia „ardelenilor” (Profetul, aurul și ardelenii și Pruncul, petrolul și ardelenii) și în alte filme de referință pentru cinemaul românesc de gen de înainte de 1989, precum Buzduganul cu trei peceți, în regia lui Constantin Vaeni, Ecaterina Teodoroiu, în regia lui Dinu Cocea sau Misterele Bucureștilor, în regia lui Doru Năstase. Ultimul deceniu i-a adus mai degrabă roluri și cascadorii în producții internaționale (Epicenter, BloodRayne, 7 secunde sau Dead in Tombstone), dar și în două filme românești notabile:Domnișoara Christina, în regia lui Alexandru Maftei și laureatul de anul trecut al Ursului de Argint, Aferim!, în regia lui Radu Jude.

Gala de decernare a Premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie 2016, la Teatrul Național I.L. Caragiale București.

 

Cea de-a 10-a ediție a Premiilor Gopo este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.

Co-organizatori: Primăria Municipiului București, Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Teatrul Național I.L. Caragiale București

Sponsori principali: Dacia, Apa Nova, BCR

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, MAC, Alexandrion Grup România

Parteneri:Empire, ODS, Melkior, Evidence, Intercontinental Bucharest

Servicii profesionale furnizate de: PwC Romania

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Parteneri media: Radio România Actualități și Radio România Cultural, Zile și Nopți, CINEMAP, VIVA, Observatorul Cultural

 

Parteneri media online: Cinemagia, CinemaRx, Cinefan, Ziarul Metropolis, AaRC.ro, sub25.ro, liternet.ro